Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa vă informează:
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, au documentat activitatea infracţională a 6 persoane, cu vârste cuprinse între 30 şi 66 de ani, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de „constiutuirea unui grup infracţional organizat” şi „ abuz în serviciu”.
Din cercetări a reieşit că, începând cu luna mai 2012, bănuiţii, în calitate de funcţionari la o instituţie publică, ar fi constituit un grup infracţional organizat specializat în comiterea de infracţiuni de serviciu privind atribuirea, executarea şi decontarea unor lucrări de modernizarea unor drumuri comunale, pentru obţinerea de foloase necuvenite.
Astfel, aceştia ar fi atribuit şi încheiat contracte de lucrări fără respectarea prevederilor legale sau ar fi decontat lucrări fictive.
Totodată, pe parcursul execuţiei lucrărilor, cei în cauză ar fi dispus asfaltarea unei porţiuni de teren ce avea ca destinaţie drum de servitute aferent unor proprietăţi private, deşi acest lucru nu era aprobat conform proiectului tehnic.
Prin activitatea infracţională s-a creat un prejudiciu de peste 319.500 de lei.
În urma probatoriului administrat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a dispus împotriva a 4 dintre bănuiţi măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
De asemenea, ceilalţi 2 bănuiţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 03 martie a.c., să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.