mar. dec. 24th, 2024

nounascCOMUNICAT DE PRESĂ

 Organizaţia de Femei a Partidului Social Democrat Dâmboviţa a organizat vineri, 26 februarie 2016, o acțiune caritabilă ce a constat în donația de hăinuțe și alte obiecte necesare copiilor născuți prematur din Secția de Neonatologie a Spitalului Județean Dâmbovița.

Fiind permanent preocupate de sănătatea și dezvoltarea armonioasă a copiilor, doamnele social – democrate au purtat discuții atât cu managerul spitalului, cât și cu cadrele medicale ce deservesc Secția de Neonatologie cu privire la activitatea pe care o desfășoară, dar și la proiectele pe care le au în vedere.

Am descoperit cu bucurie o secție de neonatologie modernă, cum sunt puține în România, dar mai ales un personal calificat, pasionat și dedicat profesiei.

OFSD Dâmbovița transmite mulțumiri tuturor cadrelor medicale și le asigură că vor fi permanent alături de domniile lor în proiectele pe care le derulează.

Președinte OFSD ,

Claudia GILIA