“Ieri mă aflam cu treburi prin urbe când am primit un telefon de la firmă cum că un control ANAF a luat cu asalt Trustul ARTPRESS. De îndată am ajuns la trust şi acolo, ce să vezi? O doamnă, agitată la maxim, pe numele ei Ionela Voicu (soţia unui fost director de bancă condamnat penal!) răcnea de mama focului, de-ai fi zis că toate furturile din România sunt din cauza mea. Am rugat-o să se calmeze, iar dacă nu este în stare să vorbească civilizat cu cei care, până la urmă, îi furnizează şi salariul, să se ceară undeva în subsolul instituţiilor, eventual la arhivă, unde să ţipe cât vrea, fără să deranjeze niciun contribuabil. Apropo, rog conducerea ANAF să facă public, în conformitate cu Legea 544/2001, care sunt sumele plătite la bugetul de stat de Trustul de presă ARTPRESS de la înfiinţare până în prezent, sume pe care le estimez la câteva milioane de euro.
Întrebând-o pe nervoasa inspectoare Ionela Voicu cine a mânat-o în lupta asta „anticorupţie”, a dat din colţ în colţ, fără să-mi furnizeze niciun răspuns şi mi-a arătat o hârtie pe care tot făcea săgeţi în sus şi în jos către nişte cifre, pe care n-am înţeles din burta cui le-a scos. Doamna de la Fisc era însoţită de un domn, ce-i drept mult mai calm şi care mi-a dat impresia că a înţeles situaţia penibilă în care-l puseseră şefii domniei sale. Pe numele său Cornel Ivan – fostul şef al Gărzii Financiare Dâmboviţa, a încercat să fie împăciuitor după ce a văzut cifrele din registrele firmei, dar nici de la dânsul n-am aflat cine a fost artizanul acestei descinderi în forţă în contabilitatea firmei ARTPRESS, care nu are niciun fel de probleme de felul celor „sesizate”. Sigur că m-am revoltat, mai ales că, absolut întâmplător, ieri a trebuit să „lingem” filă cu filă dosarele, întrucât, după cum se ştie, energia electrică a fost întreruptă în cartier şi nu ne-am putut folosi de serviciile informatice care ne-au costat o grămadă de bani.
Să nu credeţi că cei doi inspectori au întocmit la faţa locului vreun document. Nu! Dânşii au plecat, lămuriţi (pare-se!) că nu la ARTPRESS este corupţia pe care o vânează electoral vreun politruc infiltrat la ANAF. Peste aproximativ o oră şi jumătate – două, inspectorul Ivan Cornel a venit cu procesul-verbal, semnat şi de doamna care n-a mai făcut efortul să mă revadă la ochi, dar nesemnat de şeful său, Viorel Paraschiv, care, zicea inspectorul, nici acesta nu fusese informat despre control. Aşa ceva… Considerând că este vorba despre un abuz mascat, am încercat să vorbesc cu directorul general Dragoş Emilian Rusu, care nu mi-a răspuns însă la telefon. Vroiam practic să-mi confirme dacă acţiunea este una organizată legal sau este vorba de un abuz al unui politruc din subordinea sa.
Acţiune concertată asupra presei de atitudine
Spre seară, când am ajuns acasă şi am deschis televizorul, mi-am dat seama că descinderea ANAF la postul ANTENA 3, ca şi cea de la Trustul ARTPRESS din Târgovişte, au făcut parte dintr-o acţiune concertată asupra presei de atitudine şi m-am revoltat în felul meu, semnalând abuzul şi preşedintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa, şi prefectului judeţului prin mesaje telefonice. Prefectul mi-a răspuns, cerând şi alte detalii. Preşedintele CJD, însă, nu, până la închiderea ediţiei. Mai în glumă, mai în serios, mă întreb acum de ce, Doamne iartă-mă, cei care au decis să intimideze Trustului ARTPRESS nu au descins vreodată şi la unii dintre salariaţii ANAF, care au vilele mai mari decât Casa Sindicatelor din Târgovişte (construite, evident, numai din salariile de bugetari, din care n-au mâncat, n-au băut, nici concedii n-au făcut!).
Trag această concluzie, considerându- mă intimidat, având în vedere „detaliile” nemotivate, semnate de unii, nesemnate de alţii, din procesul-verbal adus ulterior la sediul Trustului ARTPRESS şi prin care s-a scris, ambiguu, că ar trebui verificat de ce societatea are pierderi economice şi, adaug eu, îşi permite totuşi să dea salarii şi impozite. Reţineţi că ARTPRESS, deşi a avut pierderi economice motivate de scăderea dramatică a vânzărilor de presă scrisă şi carte, impozitele la ANAF au fost plătite în totalitate, inclusiv cu penalităţi în cazul unor întârzieri, repet, perfect justificate.
Astăzi am să mă adresez conducerii ANAF Dâmboviţa cu o sesizare oficială
Problema e că domnii ăştia „apolitici” din ANAF se fac că nici usturoi n-au mâncat şi nici gurile nu le miros, deşi este de notorietate că Trustul ARTPRESS a fost asasinat economic la comandă politică, fiind obligat să-şi vândă principala clădire din patrimoniu, cu televiziunea şi postul de radio, în urma presiunilor politice pedeliste şi nu numai, fapt în urma căruia ANAF a încasat taxe şi impozite fabuloase! Şi fiindcă tot mă întreba gălăgioasa doamnă Voicu dacă sunt proprietarul clădirii în care dânsa tocmai ţipa, răspunsul meu că societatea este proprietar a surprins-o, făcându-mă să înţeleg că dânsa nu prea are treabă cu fenomenul economic complex pe care-l presupune desfăşurarea unor activităţi economice într-o societate comercială.
Aici aş putea să scriu mai multe pagini, o parte le-am şi scris la momentul cu pricina, dar îi las pe cei de teapa doamnei Voicu să ridice la fel din sprâncene, în timp ce eu am muncit zi şi noapte, două decenii, ca să pot să dau salarii la sute de cetăţeni români şi să plătesc impozite uriaşe către statul care nu-şi preţuieşte contribuabilii corecţi. Dacă ar fi să am totuşi un regret din tot episodul de ieri, ar fi acela că am încercat să colaborez cu ANAF-ul de-a lungul ultimilor 20 de ani în interesul cetăţenilor, dar din păcate ANAF-ul e prea politizat ca să înţeleagă ceva din această colaborare cu presa liberă. Îi asigur pe toţi cei care au pus la cale această mizerie că am să mă adresez instituţiilor statului, care să sancţioneze conform legii aceste abuzuri, în aşa fel încât ele să nu se mai repete şi la alţi contribuabili.
Astăzi am să mă adresez conducerii ANAF Dâmboviţa cu o sesizare oficială în acest sens, deşi nu am mari speranţe că voi primi un răspuns serios. Mai degrabă cred că descinderile astea în forţă ale ANAF printre firmele de presă incomode puterii vor provoca reacţii democratice cu ieşiri în stradă, mai cu seamă că vremea şi vremurile sunt propice pentru asemenea evenimente de protest legitim!
P.S. Dintr-o slăbiciune profesională pe care nu mi-o pot ierta, nu le-am făcut ieri câteva fotografii la locul faptei celor doi inspectori ANAF, care au luat cu asalt Trustul ARTPRESS. Fără ştirea şefilor?”
sursa – Jurnal de Dâmboviţa