mar. dec. 24th, 2024

sock.ro_images_taxe„Anul trecut, Primăria Târgovişte, Consiliul Local Municipal a aprobat o serie de scutiri care vizează persoanele ale căror venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim brut pe ţară ori constau în exclusivitate în indemnizaţia de şomaj sau ajutorul social.

Normele de aplicare a Codului Fiscal au apărut undeva la jumătatea lunii ianuarie, de aceea nu am fost în măsură până la această dată să elaborăm procedurile specifice. Prin urmare, pentru anul 2016, nu se datorează impozit pentru clădirea folosită ca domiciliu aflată în proprietatea sau coproprietatea persoanelor ale căror venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim brut pe ţară ori constau în exclusivitate din indemnizaţia de şomaj sau ajutor social.

Scutirea se acordă persoanelor menţionate şi care nu deţin şi alte proprietăţi imobiliare, cu excepţia celor dobândite prin moştenire. Scutirea de impozit se acordă pe bază de cerere şi există un model elaborat care se depune până la data de 31 martie 2016, cerere la care se anexează o serie de documente justificative care atestă situaţia contribuabilului, este vorba de documente vizând venituri.

Documentele justificative sunt: copie carte de identitate proprietar şi/sau coproprietar, copie act de proprietate, adeverinţă de venituri, cupoane de pensie şi orice alte documente justificative, din care să rezulte că persoana se află în ajutor de şomaj sau primeşte ajutor social şi o declaraţie cu veniturile realizate în anul 2015, model de declaraţie care poate fi obţinut de la Taxe şi Impozite.

Aici vom constitui şi un Birou de îndrumare contribuabili, care va fi exact în zona în care se plătesc taxele şi impozitele”, a explicat primarul interimar, Cristian Stan.