mar. dec. 24th, 2024

Hoti de cablu telefonic, opriti cu focuri de arma! Politistii din Gaesti s-au vazut nevoiti sa scoata pistoalele sa-i imobilizeze pe doi indivizi, de 30 si 39 de ani, prinsi in flagrant in timp ce taiau cablurile de telefonie din comuna Visina. Oamenii legii aveau informatii ca infractorii au dat in repetate randuri atacul asupra mai multor stalpi, au stat la panda si i-au prins in fapt. Pentru a-i retine insa au tras patru focuri sa-i someze sa nu fuga. Cei doi indivizi au fost retinuti pentru 24 de ore, dupa ce au dat ultima lovitura chiar pe drumul principal ce duce de la Gaesti spre Visina. Apucasera sa taie aproape o suta de metri de cablu telefonic, un prejudiciu de peste 12 mii de lei. Acum li s-a intocmit dosar penal pentru furt calificat si risca intre 3 si 15 ani de inchisoare. Sunt obisnuiti dupa gratii. Ambii sunt recidivisti, fiind condamnati in trecut pentru furturi si talharii.