lun. dec. 23rd, 2024

S-a ales cu dosar penal, după ce a încercat să introducă obiecte interzise în penitenciar În ziua de 09 iulie 2011, în jurul orelor 17:30, lucrătorii Postului de Poliţie I.L. Caragiale au fost sesizaţi de către lucrători din cadrul Penitenciarului Mărgineni, cu privire la faptul că o persoană a fost depistată la unul dintre punctele de acces, întroducând în penitenciar mai multe cartele telefonice şi un stick de memorie. La faţa locului s-au deplasat lucrătorii Postului de Poliţie I.L Caragiale, care au procedat la identificarea acesteia în persoana numitei S. Daniela, de 32 de ani, din municipiul Ploieşti. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de introducere de obiecte interzise în penitenciar, urmând a se propune soluţie legală prin Parchet. COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE