Aproape 400 de oameni, organizatori, concurenţi, invitaţi, reprezentanţi mass-media, localnici, s-au strâns la Biserica din satul Mânăstirea-Cobia, la întrecerea de bătut toaca. „Badea Boloşin Stolnicul”, cum se numeşte Concursul, a adunat lume şi mass-media peste aşteptările organizatorilor, de-a dreptul copleşiţi de prezenţă, după mărturisirea părintelui paroh de la Mânăstire, Ion Popescu, sufletul întregii manifestări. Acesta şi-a exprimat mulţumirea reuşitei concursului şi a întrebat retoric: „Nu simţiţi cum pluteşte în aer balsamul bucuriei întregii comunităţi?” Depăşirea competiţiei de spiritul manifestării şi bucuria participanţilor a fost evidenţiată şi de alţi membrii marcanţi ai concursului. „Cel mai mult, la manifestarea de la Mânăstirea Cobia mi-a plăcut fericirea exprimată de copiii care au bătut toaca, dorinţa acestora imensă de a participa la eveniment”, ne-a declarat părintele protopop Adrian Constantin, care a condus juriul competiţiei. „Întrecerea a fost clar depăşită de spiritul evenimentului, trăirea fiind aproape palpabilă”, ne-a spus şi părintele Florin de la Parohia Burduca, însoţitorul şi îndrumătorul fraţilor Ioniţă (Florentin şi Valentin), cei care au fost declaraţi câştigători ai locului I la „Badea Boloşin Stolnicul”. Bucuria care plutea în aer a fost desăvârşită de prezenţa naistului de excepţie Gheorghe Zamfir, „om al locului” ce a dus spiritualitatea românească pe toate meridianele globului, şi a Coralei „Prietenii Muzici”a Casei de Cultură „Dumitru Stanciu” din Găeşti, dirijată de Heliana Munteanu. Preotul Ion Popescu a ţinut să aconteze prezenţa lor şi anul viitor la Cobia şi a înmânat maestrului Zamfir şi Helianei Munteanu două dintre trofeele câştigate anterior la Concursul de toacă de la Victoria-Braşov. Cătălin MARCU