vin. dec. 27th, 2024

www.mariusbuga.ro_images_fienic4Acţiune a poliţiştilor din Fieni pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice şi reducerii riscului rutier

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Fieni au acţionat pentru a verifica legalitatea transportului de material lemnos şi pentru a depista participanţii la trafic care nu respectă regulile de circulaţie.

Astfel, poliţiştii au controlat 24 de vehicule şi au constatat o infracţiune contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.

De asemenea, în urma neregulilor descoperite, poliţiştii au aplicat 14 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.600 de lei.

Ca măsură complementară, s-a procedat la ridicarea în vederea confiscării a 200 de kilograme de cetină de brad.

Exemple:

Un bărbat din Moroeni a fost sancţionat contravenţional în conformitate cu Legea 171/2010 după ce a fost depistat de poliţişti în timp ce transporta cu o autoutilitară cantitatea de 200 de kilograme de cetină, fără docmente de provenienţă ori transport.

De asemenea, poliţiştii au depistat un alt bărbat, din judeţul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 71, deşi avea exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendată din luna septembrie 2014.

Pe numele acestuia, a fost întocmit dosar penal.