TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Eveniment

Consiliul Județean Dâmbovița declară război transportatorilor care își bat joc de călători!

www.mariusbuga.ro_images_microbuz„Am fost sesizat de mai mulţi salariaţi care lucrează pe Platforma Industrială, la Oţelinox că nu se asigură maşini la capacitate sau nu se efectuează anumite curse pe traseul Răzvad – Gura Ocniţei – Ocniţa.

Le-am cerut să-mi facă sesizare scrisă, să-mi spună zilele în care nu s-au asigurat cursele la capacitatea stabilită. La şedinţa CJD din această lună voi propune retragerea licenţei pe acest traseu şi voi continua să fac asta pentru toţi operatorii de transport public.

Nu vreau să se reverse asupra mea tone de nemulţumiri pe chestiuni care nu au nicio legătură cu ceea ce fac eu. Voi retrage licenţele tuturor operatorilor care nu-şi fac treaba.

O să cer ca toate instituţiile statului – ANAF, Poliţie – să verifice activitatea tuturor operatorilor de transport care îşi bat joc de călători.

Există un sistem de licitaţii publice pe care nu-l gestionăm noi. Licitaţia o face Ministerul Transporturilor. CJD are ca atribuţii să înfiinţeze trasee, să le modifice, să le prelungească şi să verifice respectarea în teren a ceea ce scrie în caietul de sarcini.

Nu am eu atribuţia de a face licitaţii publice. Vă spun că toţi operatorii de transport public încearcă să fenteze, în sensul că spun că au anumite dotări, pe care apoi nu le mai au, unii s-au dus la licitaţii pentru judeţe diferite cu aceleaşi mijloace de transport.

Nu există o interdicţie de a candida pentru un alt traseu pentru un operator căruia i-ai retras licenţa.

Ar trebui făcută o modificare legislativă şi stabilit că cine nu face aşa cum trebuie transportul public, să nu mai poată participa la licitaţie, să existe un fel de cazier. La taximetrie s-au introdus nişte restricţii de genul acesta.

Dacă mă gândesc să merg în Parlament, o să propun eu asta…”, a declarat Adrian Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.