„ITM, AJOFM, DGFP – vreau să înțeleg de ce nu aveți baze de date puse la punct, iar cele pe care le aveți, de ce nu coincid? Chiar mă interesează atunci când plecați în control, la ce vă raportați? Din punctul meu de vedere, atunci când mergeți să faceți un control trebuie să aveți la bază informații despre agentul economic. Dar se pare că nu prea există așa ceva la dumneavoastră, drept pentru care aveți două săptămâni la dispoziție să vă puneți la punct aceste baze de date, cu numărul exact de șomeri, cu contractele de muncă, număr de persoane disponibilizate din instituțiile publice etc. Să știți că nu o să mai accept explicații de genul că toate datele se centralizează la București. De acum încolo vreau să le aveți și dumneavoastră în propriile instituții pentru că deocamdată funcționați aici, în Dâmbovița, nu la București”, a declarat ec. Iancu Caracota, prefectul județului Dâmbovița.