Biserica noastră prăznuiește la 29 iunie două nume a căror rezonanță este mai puternică decât a tuturor celorlalte nume înscrise în calendarul sfințeniei creștine. Îi prăznuiește pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, care de drept cuvânt, au fost socotiți ocârmuitori neegalați ai credinței și evlaviei credincioșilor din toate timpurile și stâlpi ai Bisericii. Este semnificativ faptul de a se fi rânduit pomenirea lor împreună. Biserica a vrut să arate, astfel, că ei au alcătuit întotdeauna o unitate desăvârșită, dedicânduse neabătut aceleiași slujiri. Sf. Apostoli Petru și Pavel sunt slujitori ai lui Hristos și iconomi ai Tainelor divine. Pe Domnul Iisus Hristos L-au slujit ei „cu timp și fără timp” (II Timotei 4, 2), cu tot zelul și dăruirea de care au fost în stare. L-au slujit cu inima lor, în care nu s-a sălășluit niciodată deșertăciunea, ci numai simțămintele cele mai calde și mai puternice pentru binele și mântuirea altora. Sfântul Apostol Petru L-a cunoscut pe Domnul pe malurile Mării Galileene. Auzind chemarea lui Iisus, a părăsit toate: mreje, părinți, femeie, casă și masă și s-a dus după Cel care L-a ales. Vreme de peste trei ani Petru L-a însoțit pe Domnul pretutindeni. Petru a fost martorul tuturor cuvintelor, minunilor și al faptelor Învățătorului dumnezeiesc. Când Iisus a întrebat pe ucenicii Săi ce cred despre El, Petru a mărturisit că Iisus este Însuși „Fiul lui Dumnezeu Cel viu”. Iar după pogorârea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii, toată firea lui omenească s-a schimbat, s-a înnoit, s-a înălțat. El devine un om nou, adevărat apostol și stâlp al Bisericii. Transformat în credincios, martor al dumnezeirii lui Hristos, predică Evanghelia între iudei și cuvântul său e plin de putere. Apostolul Petru a primit moartea de mucenic în timpul persecuției dezlănțuite de crudul împărat Nero. Pe Colina Vaticanului, unde astăzi se înalță strălucita biserică ce-i poartă numele, Apostolul Petru a fost răstignit cu capul în jos, pecetluind astfel cu sângele său credința și dragostea sa față de Domnul Iisus Hristos. Sfântul Apostol Pavel era originar din Tarsul Ciliciei. Nu L-a cunoscut pe Domnul Iisus în viața Lui pământească. Iar când el a auzit de învățătura nouă a lui Iisus Hristos, s-a făcut unul din cei mai înverșunați prigonitori ai Evangheliei. Era pe deplin convins că Iisus nu putea fi decât om. Și numai Om! Într-o zi, pe când Saul mergea spre Damasc, spre a persecuta Biserica lui Hristos, un glas din ceruri i-a grăit: „Saule, Saule, de ce Mă prigonești?” (Faptele Apostolilor 26, 14). Saul, care se va numi de acum Pavel, L-a cunoscut atunci pe Iisus nu ca Om, ci ca Fiu al lui Dumnezeu. L-a văzut în plină amiază ca pe o „lumină din cer, mai puternică decât strălucirea soarelui” și I-a auzit glasul, zicându-i: „Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigonești”. Din prigonitorul acela groaznic, Mântuitorul a binevoit să facă „un vas ales să-i ducă numele înaintea neamurilor, a împăraților, a fiilor lui Israel” (Faptele Apostolilor 9, 15). Niciodată nimeni nu va putea istorisi și nu va putea preamări după cuviință munca și osteneala, jertfele și patimile acestui vestitor al Evangheliei, darurile și puterile lui. Iar sfârșitul său a fost moarte martirică în aceeași zi cu a Sf. Apostol Petru – anul 67, pe 29 iunie – sub același împărat Nero, fiind decapitat la marginea Romei pe drumul ce duce din cetate spre mare. Sărbătorind astăzi moartea mucenicească a Sf. Apostoli Petru și Pavel, când au primit de la Hristos „cununile măririi celei nemuritoare”, vin astăzi să ne reamintească adevărul pentru care s-au jertfit, să mărturisească a lor nezdruncinată credință că Hristos este Dumnezeu, să ne lumineze inima și mintea. Ei cer lumii de azi să vină la Hristos spre izbăvirea noastră. Preot Mănoiu Mihai Lucian, Parohia Doicești
lun. dec. 23rd, 2024
