Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, în prezența unor Părinți Consilieri de la Centrul Eparhial, a hirotesit întru duhovnic, la Paraclisul Mitropolitan Kretzulescu, trei preoți recent hirotoniți, ocazie cu care le-a dăruit câte un Molitfelnic. Aceștia sunt Pr. Alexandru Arion de la Parohia Dărmănești I, Protoieria Târgoviște Sud, Pr. Constantin Buică de la Parohia Butoiu, Protoieria Găești, și Pr. Ionuț Bordei de la Parohia Niculești, Protoieria Titu.
În cuvântul său de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a evocat principalele nevoi pastoral-misionare ale contemporaneității, dar și necesitatea intensificării vieții spirituale și culturale de la parohii.