lun. dec. 23rd, 2024

pidiu„Pe PIDU B, în momentul de față suntem la peste 99% și până la data de 7 decembrie dorim să închidem ceea ce înseamnă finanțare de la Uniunea Europeană.

Există niște instrucțiuni în momentul de față și, potrivit acestor instrucțiuni, termenul de tragere a banilor este de 7 decembrie, adică până la această dată se poate utiliza mecanismul cererii de plată, după aceea se poate numai pe cererea de rambursare, ceea ce înseamnă că unitatea administrativ teritorială trebuie să plătească și după aceea să ia banii.

Dar până pe 7 decembrie practic decontarea se face direct între bugetul Uniunii Europene și beneficiar.

Și atunci, până pe 7 decembrie, pentru a greva bugetul unității administrativ teritoriale de o sarcină care poate dura douătrei luni până la momentul în care ne-am încasa banii pe aceste proiecte, vrem să finalizăm pe cerere de plată pentru ca bugetul local să nu fie grevat în niciun fel.

Pe ceea ce înseamnă PIDU A, având în vedere că sunt anumite lucrări care au fost în mod greșit stabilite în proiect, în sensul că sunt suprafețe de asfalt și alte lucrări care nu se execută, stadiul de execuție în momentul de față și la acest proiect este la peste 90%.

S-au început deja recepțiile și garantez că nu vom elibera garanțiile de bună execuție până la momentul la care nu vor fi făcute toate eventualele remedieri”, a declarat Cristian Stan, primarul interimar al municipiului Târgoviște.