lun. dec. 23rd, 2024

“Primăria Municipiului Târgovişte şi Teatrul Municipal Târgovişte vor organiza în perioada 24-26 iunie în Piaţa Mihai Viteazul a doua ediţie a festivalului “Cultura Urbană”. Conceptul evenimentului este unul complex, aducând în atenţia târgoviştenilor arta în toate formele ei de manifestare: muzică, dans, teatru, sculptură, pictură, fotografie, literatură etc. Festivalul “Cultura Urbană”se înscrie în strategia de dezvoltare culturală a oraşului Târgovişte şi îşi propune să faciliteze accesul publicului la actul de cultură, prin aducerea în stradă a diverselor manifestări de gen: spectacole de teatru, recitaluri de dans, ateliere de fotografie şi poezie, stand-up comedy, dar şi concerte susţinute de nume importante ale scenei româneşti. Printre participanţii de anul acesta amintim artişti precum: Smiley, Horia Brenciu, Felicia Filip, Amadeus, Ianna, Mihai Mărgineanu şi trupa Taxi. Mihai Şerbanescu şi Mihail Ionuţ Rusen sunt îndrumătorii workshop-urilor de pictură şi sculptură ce vor avea loc în Parcul Mitropoliei. Teatrul Masca, iniţiatorul actelor de cultură în spaţii neconvenţionale din România propune pentru „Cultura Urbană” spectacolul „Gardienii Veseli”, iar Orchestra Simfonică Muntenia a pregătit un program cu invitaţi speciali. Ca urmare a identificării nevoilor culturale şi educative în cadrul comunităţii, atragerea unui număr cât mai mare de târgovişteni în activităţi culturale de orice fel este considerată de o importantă majoră. Prin participarea diferitelor instituţii din oraş si judeţ alături de nume de referinţă din cultura românească, proiectul “Cultura Urbană” vizează atât o dezvoltare calitativă a vieţii târgoviştenilor, cât şi promovarea moştenirii culturale şi a patrimoniului cultural judeţean”. Biroul de presă al Primăriei Municipiului Târgovişte