mar. dec. 24th, 2024

www.mariusbuga.ro_images_hivCOMUNICAT DE PRESĂ

ZIUA MONDIALĂ DE LUPTĂ ÎMPOTRIVA HIV/SIDA 2015

Ziua Mondială de Luptă Împotriva HIV/SIDA se celebrează la 1 decembrie începând din 1988, ca oportunitate a oamenilor de pretutindeni de a se uni în lupta împotriva maladiei, de a fi solidari cu cei care trăiesc cu boala şi de a-i comemoreza pe cei care au decedat în urma acesteia. Începând cu anul 2011, mesajul campaniei mondiale de luptă împotriva HIV/SIDA este ŢINTA ZERO: ZERO INFECŢII NOI CU HIV. ZERO DISCRIMINĂRI. ZERO DECESE PRIN SIDA”.

În 2014, pe plan mondial, un procent estimat de 36.9 milioane de persoane au fost infectate cu HIV în 2014, și 2,6 milioane dintre acestea au fost copii. Aproximativ 150 de milioane de copii și adulți, din 129 de țări cu venituri mici și mijlocii au primit servicii de testare HIV. 14,9 milioane de persoane care trăiesc cu HIV au primit, la nivel global tratament antiretroviral (ART), dintre care 13,5 milioane de persoane tratate ART sunt din țări cu venituri mici și medii. Se estimează că aproximativ 2 milioane de de persoane au fost recent infectate în 2014, iar până în prezent 34 de milioane de oameni au murit datorită SIDA din care 1,2 milioane în 2014.

În România, situația HIV/SIDA se prezintă astfel: conform Raportului Naţional al Departamentului pentru Monitorizarea şi Evaluarea HIV/SIDA din România, al Institutului de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș“, Compartimentul pentru Monitorizarea şi Evaluarea infecţiei HIV/SIDA în România, la 30 iunie 2015, 13.277 persoane infectate cu HIV/SIDA erau în viață, (20.646 total cumulativ 1985 2015). Principala cale de transmitere a fost heterosexuala (60% din toate cazurile noi în 2014 și 57% în primele 6 luni ale anului 2015). Numărul de cazuri HIV în rândul consumatorilor de droguri injectabile a fost de 20% în 2014 și 23% în primele 6 lunii ale anului 2015. Proporția de homosexuali a fost de 15% în 2014 și 14% în primele 6 luni ale anului 2015. Cele mai multe cazuri noi (55%) au fost înregistrate în grupul de vârstă 30-34 ani, urmat de 25-29 ani (54%).

În judeţul Dâmboviţa pâna în anul 2014 erau înregistrate 299 cazuri, iar în anul 2015 până la 15 noiembrie s-au adăugat 5 cazuri.

Scopul campaniei: accesul universal la prevenţia HIV, tratament, îngrijiri şi suport, reducerea numărului persoanelor infectate cu HIV/SIDA şi informarea şi educarea populaţiei, mai ales a grupurilor cu risc crescut, asupra HIV/SIDA.

Obiectivele campaniei sunt: creşterea numărului de persoane informate şi educate în legătură cu HIV/SIDA; creşterea numărului de persoane, în special din grupele de risc, care solicită efectuarea unui test de depistare a infectării cu HIV şi creşterea numărului de persoane care adoptă un comportament sănătos în relaţie cu HIV/SIDA.

Parteneri în realizarea campaniei: Primaria Municipiului Târgoviste, Inspectoratul Şcolar, Crucea Roşie Filiala Dâmboviţa şi Şcoala Sanitară Postliceală “Christiana”.

Activităţi propuse: eveniment stadal – realizarea unei fundiţe umane în semn de solidaritate cu persoanele infectate HIV/SIDA (03.12.2015 ora 13,30 – Piaţa Tricolorului), acţiuni de informare-educare în licee, cu privire la prevenirea HIV/SIDA, instruire pentru asistenţi sociali, asistenţi comunitari şi distribuire de materiale informative populaţiei ţintă.

DIRECTOR EXECUTIV, DIRECTOR EXEC. ADJ. SAN. PUB.,

DR. SORIN STOICA DR. GABRIELA COSTEA

COORDONATOR PROGRAM,

Dr. Aquilina Mesina