mie. dec. 25th, 2024

sedintapre Marţi, 20 octombrie 2015, în Aula Sf. Voievod Neagoe Basarab,  de la Reşedinţa Eparhială din Târgovişte, s-au desfăşurat lucrările Consiliului Eparhial al Arhiepsicopiei Târgoviştei, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON.
Şedinţa a fost deschisă de către Înaltpreasfinţia Sa, care a evidenţiat  elementele generale ale cadrului pastoral-misionar de activitate al      Eparhiei noastre, indicând perspectivele de aprofundare, din punct de vedere administrativ-gospodăresc, social-filantropic şi cultural-misionar, a activităţii bisericeşti în Arhiepiscopia Târgoviştei.
Părinţii Consilieri de la Centrul Eparhial au prezentat activitatea sectoarelor pe care le coordonează, accentuând elementele importante ale activităţii lor, din care amintim: editarea volumelor  “Răspuns împotriva Catehismului calvinesc – operă misionară și apologetică a Ortodoxiei românești în veacul al XVII-lea”, la 370 de ani de la editarea sa, și “Molitfelnicul lui Dimitrie Liubavici-operă misionară, spirituală și culturală definitorie a Ortodoxiei românești din secolul al XVI-lea”, la 470 de ani de la apariţia sa, tipărite de Editura Arhiepiscopiei Târgoviştei, înfiinţarea unor noi unităţi de cult, 12 noi numiri şi 13 transferuri de preoţi, stadiul celor 26 de şantiere la biserici şi la cele 32 de case parohiale, situaţia accesării de fonduri europene de către parohii, ajutoarele eparhiale acordate unor lucrări de contrucţie, restaurare şi consolidare, dar şi realizarea unor proiecte social-filantropice din Fondul Pastoral Eparhial şi Fondul Filantropia, în valoare totală de peste 100.000 lei.
S-a amintit şi de activitatea Centrului Social Creştin al Arhiepiscopiei Târgoviştei, care, pe lângă activitatea principală ce are în vedere tinerii din apartamentul social protejat Sf. Ier. Nicolae, derulată cu ajutorul Asociaţiei Diaconale Casa Creştină a Eparhiei noastre, a oferit peste 30 de şedinţe de consiliere şi s-a implicat în diferite proiecte de combatere a consumului de alcool şi tutun.
La finalul întrunirii, acest for executiv eparhial a adoptat hotărâri cu privire la donarea şi acceptarea unor donaţii de clădiri şi terenuri, precum şi rectificarea bugetară pentru bugetul de cheltuieli al Eparhiei noastre.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTE