Urban Titu nu a reuşit să obţină nimic din ceea ce şi-a propus pentru întâlnirea cu a doua echipă a Chiajnei, suferind cel mai clar eşec din acest campionat, dar şi din ultimii ani.
Pe propriul teren, Urban a fost orbită de fosta „lanternă” a seriei încă din prima repriză, când elevii lui Becheanu şi Constantin încă mai sărbătoreau succesul cu SCM Piteşti, din etapa precedentă.
Dâmboviţenii au început jocul cu gândul la cucerirea tuturor punctelor, dar planul acestora s-a complicat nu după multă vreme de la primul fluier al arbitrului.
După un început echilibrat de joc, Urbanul s-a văzut condusă pe tabela de marcaj la mijlocul reprizei, când Petrescu a speculat o eroare a defensivei dâmboviţene şi a marcat la colţul lung, pe lângă Mişa. La următoarea fază a jocului, apărarea de pe „Orăşenesc” a fost din nou surprinsă, iar Fota a majorat scorul (25), spre uimirea tuturor.
Pe final de repriză, Urbanul a urcat mai mult în atac, dar câştig de cauză au avut tot ilfovenii. Cu cinci minute înainte de a se intra la cabine, L. Ion a modificat din nou tabela pentru „satelitul” Chiajnei.
La reluare, Titu a lăsat senzaţia pentru început că poate reveni în joc, dar totul s-a năruit în ultima jumătate de oră a partidei. După ce Ionică a reuşit să reducă din handicap, printr-o „bijuterie” de gol din lovitură liberă (60), Sima a lăsat Urbanul în inferioritate numerică, după ce a văzut în câteva secunde culoarea roşie a cartonaşului, pentru injurii aduse „fluieraşului” central.
Rămasă în nouă jucători de câmp, Titu a mai primit o lovitură din partea adversarului, la intrarea în ultimul sfert de oră al disputei, când nou-intratul Anton şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor. Pentru formaţia dâmboviţeană urmează două deplasări infernale, la Afumaţi şi Bradu, iar „duşul” rece suferit cu Chiajna 2 jucătorii Urbanului ar trebui să conştietizeze că fotbalul nu reprezintă o activitate doar de dragul de a se pleca de acasă!
Urban Titu – Concordia 2 Chiajna 1-4 (0-3)
Marcatori: Ionică (60)/ Petrescu (23), Fota (25), L. Ion (40), Anton (74).
Urban: Mişa – Lupu (41 Sima), Şerban, Vlad, Mirescu – Ghenu, Calofir – Rădescu, I. Niculae (62 Constantinescu), Moruz – Ionică. Antrenori: Gheorghe Becheanu şi Vasile Constantin
Concordia 2: Voicu – Calu (84 Ogică), M. Marin, Burnea, Fota – L. Ion, Pencea (66 Novacek) – Petrescu, O. Marin, Cocârlă (76 Marcu) – Răsdan (73 Anton). Antrenor: Liţă Dumitru
Stadion „Orăşenesc”. Spectatori: 180.
Au arbitrat: Marius Naidin – Lucian Tănase (ambii din Piteşti), Nicuşor Marin (Suseni – AG). Observatori FRF: Marcel Savaniu (Braşov) şi Nicolae Babeti (Bucureşti).
Cartonaşe galbene: Şerban (64), Sima (64), Calofir (73)/ Calu (27), Burnea (59), Răsdan (64).
Cartonaş roşu: Sima (64).