lun. dec. 23rd, 2024

„Sunt în măsură să vă menţionez cu certitudine faptul că, la nivelul Curţii de Apel Ploieşti, a fost respins recursul formulat de CLM Târgovişte împotriva sentinţei prin care a fost anulată taxa de habitat. Prin urmare, la acest moment, sentinţa de anulare a taxei de habitat este irevocabilă şi are, în baza dispoziţiei Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ, caracter executoriu.Motivele pentru care a fost anulată această taxă de habitat s-au referit în principal la nerespectarea de către CLM Târgovişte a obligaţiei de transparenţă în luarea de decizii, în sensul că proiectul de act administrativ trebuia supus dezbaterii publice, cu cel puţin 30 de zile înainte de a fi adoptat, exista obligaţia publicării unui anunţ în acest sens, anunţ care să menţioneze inclusiv termenul în care pot fi depuse observaţii cu privire la acest proiect. Dezbatrea publică a fost făcută ulterior de către PSD. Un alt motiv pentru care a fost anulată taxa de habitat este cel care are în vedere stabilirea acestei taxe pe gospodărie şi nu pe numărul de persoane. Dispoziţiile legale sunt foarte clare: în condiţiile în care aceste servicii de colectare a deşeurilor nu pot fi cuantificate, nu există instrumente de măsurare, singura modalitate echitabilă de tarifare este pe numărul de persoane. Cam aceasta ar fi în mare situaţia legală a Hotărârii CLM nr.134 privind instituirea taxei de habitat. Această hotărâre, având caracter normativ, împotriva ei se poate formula plângere prealabilă oricând. Prin urmare, şi la această dată, taxa de habitat poate fi contestată în termen. Există o practică judiciară de la Curtea de Apel Ploieşti, există toate condiţiile pentru a se realiza o concordanţă între situaţia juridică a acestei hotărâri şi situaţia reală şi efectele pe care le produce, pentru că nu este normal ca un act nelegal să producă efectele pe care le produce în momentul de faţă”, a explicat preşedintele Comisiei de Integritate Morală din cadrul PSD Dâmboviţa, Cristian Stan.