mar. dec. 24th, 2024

cristist„Din păcate situaţia la şoseaua de centură nu s-a schimbat în momentul de faţă. Dacă pe celelalte proiecte putem să spunem că ne apropiem de final, inclusiv la Complexul de Nataţie, în momentul acesta la şoseaua de centură lucrurile nu s-au schimbat foarte mult, vom vedea ce se va întâmpla. Aştept…

Deja am transmis notificarea prin care am adus la cunoştinţă constructorului că îşi încalcă obligaţiile contractuale, dacă nu se va modifica situaţia, vom aplica clauzele contractuale, reziliere de contract, plângere penală.

După cum arată lucrurile în momentul de faţă, din păcate, nu cred că avem un constructor care să poată să finalizeze proiectul. Este posibil ca vremea să se strice dintr-o zi în alta… Oricum constructorul va fi executat.

Pot să spun că nu au făcut mare lucru pentru că eu nu am primit nicio situaţie de lucrări, adică ei au început cu borduri, au mai început pe la canalizare, au mai început pe la poduri, dar ideea este că până la momentul la care nu se depune o situaţie de lucrări care să fie certificată de dirigintele de şantier eu nu pot să spun că a făcut mare lucru.

Nu am primit niciun fel de explicaţii, probabil nu au capacitatea financiară de a duce un proiect de asemenea anvergură, au venit şi au solicitat un avans imens şi nu ne puteam permite să le acordăm acest avans, pentru că nu avem nicio garanţie că sumele de bani ar fi fost utilizate pe zona Târgovişte.

La licitaţie ei au declarat că au o sumă de 20 milioane lei pentru a o utiliza până să ceară bani de la bugetul Uniunii Europene… De aici rezultă şi consecinţele de ordin penal…”, spune primarul interimar al Târgoviştei, Cristian Stan.