mar. dec. 24th, 2024

www.mariusbuga.ro_images_uputgv1Comunicat de presă

La  inițiativa  Președintelui  Consiliului  Județean  Dâmbovița,  Adrian Țuțuianu,   la sediul Spitalului  Județean de Urgență Târgoviște (SJUT), a avut loc o întâlnire cu conducerea spitalului, șefii de secție, medici și asistenți și membrii unității de implementare a proiectului ”Dezvoltareaserviciilor publice electronice la unități sanitare în județul Dâmbovița”, derulat în  cadrul  Programului  Operațional  Sectorial  ”Creșterea  competitivității economice 2007 – 2013”, prilej cu care au fost analizate problemele și rezultatele proiectului ce urmează a fi finalizat.

În cadrul întâlnirii, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița a solicitat:

1. Comunicarea, în scris, a eventualelor probleme legate de funcționarea proiectului de către toți șefii de secție până pe 23 septembrie, ora 16:00;

2. Organizarea în perioada următoare a mai multor sesiuni suplimentare deinstruire a personalului care gestionează programul informatic;

3. Actualizarea  manualului  de  curs  și  a  procedurilor  de  lucru  de  către contractantul din cadrul proiectului;

4. Dispunerea de măsuri de reorganizare a activității  de către managerul Spitalului Județean de Urgență, inclusiv de măsuri de suplimentare sau redistribuire a personalului, astfel încât să se asigure condițiile optimede utilizare a programului informatic.

Măsurile solicitate urmăresc ca toate serviciile medicale să fie validate și decontate de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate.

Biroul de presă al Consiliului Județean Dâmbovița