TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Poliţiştii din Găeşti şi Târgovişte, ÎN ACŢIUNE!

www.mariusbuga.ro_images_aiorga2Acţiuni ale poliţiştilor pe raza localităţilor Târgovişte şi Găeşti

Poliţiştii din Târgovişte şi Găeşti au acţionat pe raza de competenţă pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi siguranţa traficului rutier.

Astfel, poliţiştii au instituit 7 filtre şi au controlat 62 de vehicule şi 21 de unităţi comerciale.

În urma neregulilor descoperite au fost aplicate 169 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 49.050 de lei.

Din totalul amenzilor, 22 au fost la Legea 61/1991 pentru nerespectarea ordinii şi liniştii publice, 6 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 5 la Legea 171/2010 privind sancţionarea delictelor silvice.

Totodată, 128 de participanţi la trafic au fost sancţionaţi contravenţional pentru încălcarea prevederilor O.U.G 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Ca măsura complementară, poliţiştii au confiscat bunuri în cuantum de 9.000 de lei şi au reţinut 2 permise de conducere şi 4 certificate de înmatriculare.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.