Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa vă informează:
Viteza neadaptată la condiţiile de drum, una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere!
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Răcari au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe raza satului Ghimpaţi s-a produs un accident de circulaţie soldat cu rănirea unei persoane.
În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că un conducător auto, de 22 de ani, din Răcari, în timp ce se deplasa pe DC 43 A, pe raza localităţii Ghimpaţi, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi s-a izbit de un stâlp de înaltă tensiune, ulterior fiind proiectat într-un gard din beton.
Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto, fiind transportat la spital pentru investigaţii medicale.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, poliţiştii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” şi „distrugere din culpă”.