joi. dec. 26th, 2024

rava6„Răvăşitul oilor”, în siguranţă !

În perioada 19-20 septembrie a.c, în contextul manifestărilor dedicate festivalului „Răvăşitul oilor” organizat pe raza localităţii Runcu, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa vor fi prezenţi la datorie pentru asigurarea şi menţinerea ordinii şi liniştii publice şi prevenirea faptelor antisociale.

Pentru ca festivalul să fie prilej de bucurie pentru toţi participanţii, poliţiştii recomandă:

Aveţi grijă de bunurile pe care le aveţi asupra dumneavoastră când vă aflaţi în mulţime.

Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele cunoscute întâmplător.

Este riscant să acceptaţi băutură, ţigări sau alimente de la persoane pe care nu le cunoaşteţi ori pe care le-aţi întâlnit de puţin timp.

Nu trebuie să răspundeţi la provocări cu violenţă. Conflictele trebuie evitate.

Alcoolul în exces vă poate angrena în dispute verbale ce pot avea consecinţe nefaste.

 

În cazul în care observaţi că unele persoane organizează jocuri de noroc clandestine, sesizaţi, de îndată, poliţiştii.

 

 

 

 

Este preferabil să nu parcaţi în imediata apropiere evenimentului, ci în parcări amenajate. În autoturisme nu trebuie lăsate la vedere bunuri de valoare!

 

Dacă vă însoţesc copiii, nu îi lăsaţi nesupravegheaţi.

 

Cei mici este bine să cunoască numele complet al părinţilor, numărul de telefon, precum şi adresa de domiciliu, deoarece, la astfel de evenimente, riscul de a se rătăci creşte.

 

În situaţia în care sunteţi martori ai unor fapte antisociale sau victime ale unor infracțiuni, nu ezitaţi să vă adresaţi celui mai apropiat poliţist sau să apelaţi gratuit numărul unic de urgenţă 112!