vin. dec. 27th, 2024

www.mariusbuga.ro_images_rutieristiPeste 230 de amenzi, aplicate de poliţişti pe parcursul a cinci ore

La data de 17 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, în colaborare cu colegii din Prahova, au organizat o acţiune pe raza localităţilor limitrofe ale celor două judeţe.

Astfel, în intervalul orar 15:00-20:00, poliţiştii au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi menţinerea siguranţei traficului rutier, fiind controlate 312 autovehicule.

În urma neregulilor descoperite, poliţiştii au aplicat 234 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 53.140 de lei.

Din totalul amenzilor, 38 au fost pentru exces de viteză, 46 pentru neutilizarea centurii de siguranţă, 17 pentru defecţiuni tehnice la vehicule, 11 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 2 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Totodată, 54 de pietoni au fost amendaţi ca urmare a traversării străzii prin loc nepermis.

De asemenea, poliţiştii au reţinut 7 permise de conducere şi au retras 11 certificate de înmatriculare.

 

Ca măsură complementară, poliţiştii au confiscat bunuri (produse de panificaţie, carne, fructe şi legume, băuturi alcoolice) în valoare de 6.010 lei a căror provenienţă nu a putut fi justificată.