TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Ce surprize ți-au pregătit polițiștii, mâine, în parcare la Lidl!

marsulindicatoarelorrutiere2COMUNICAT DE PRESĂ

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa vă informează:

Sâmbătă, 19 septembrie a.c., în intervalul orar 10:00-12.00, în parcările magazinelor Lidl de pe raza localităţilor Târgovişte, Moreni şi Titu, se va organiza cea de-a treia ediţie consecutivă a concursului „ Verde la educaţie pentru circulaţie”.

Competiţia are bază un parteneriat încheiat între Poliţia Română şi Lidl, prin care se urmăreşte conștientizarea de către cei mici a importanței cunoașterii și respectării regulilor de circulație şi implicit reducerea semnificativă a numărului accidentelor rutiere în care sunt implicați cu vină copiii.

Lecția de educație rutieră debutează printr-o secțiune teoretică, prin intermediul căreia cei mici vor afla toate informațiile legate de semnele de circulație, dar și care sunt cele mai importante reguli de respectat atunci când se angajează în traversarea străzii. Ulterior, copiii vor fi invitați să aplice cele învățate, în cadrul unui orășel miniatural.

La finalul concursului, participanţii vor fi felicitaţi şi premiaţi de organizatori.

 

 

 

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.