lun. dec. 23rd, 2024

Jandarmeria  Dâmbovi&#539aLA TÂRGURILE  ANUALE  DE  TOAMNĂ  FAPTELE  ANTISOCIALE  NU  AU FOST  TOLERATE  DE  JANDARMII  DÂMBOVIȚENI

În perioada 05 – 08 septembrie a.c., structurile de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Mircea cel Bătrân” Dâmboviţa au acţionat pentru asigurarea şi menţinerea unui climat normal de ordine şi siguranţă civică pentru cetăţenii din localitățile Găești, Cornățelu, Brezoaele, Ocnița și Brănești, unde au avut loc manifestări cultural-artistice tradiţionale prilejuite de târgurile de toamnă.

Efectivele de jandarmi au fost prezente zilnic în mijlocul cetăţenilor, în echipe independente având ca misiune prevenirea şi combaterea eventualelor fapte antisociale.

Astfel,  în perioada menționată au fost aplicate 28 de sancţiuni contravenţionale, dintre care

5 avertismente scrise şi 23 amenzi al căror cuantum este de 6200 lei.

Majoritatea sancţiunilor contravenţionale au vizat în mod deosebit „săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora”, „provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice”, precum şi „vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării, consilii judeţene sau prefecturi”.

***

   În perioada 10 – 14 septembrie a.c., jandarmii dâmbovițeni vor fi prezenți în mijlocul cetățenilor din localitățile Titu, Corneşti şi Bărbuleţu, unde se vor desfăşura târguri anuale de toamnă prilejuite de sărbătoarea religioasă “Înălţarea Sfintei Cruci”, precum și în orașul Găești la „Festivalul naiului”.

Jandarmeria Dâmbovița recomandă participanților la aceste activități următoarele:

  • să evite consumul excesiv de alcool;
  • să nu poarte asupra lor arme albe sau de foc;
  • să aducă la cunoştinţa forţelor de ordine eventualele aspecte legate de încălcarea legii sau posibile situaţii de pericol;
  • să solicite, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

AL IJJ DÂMBOVIŢA