Un bărbat care se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate, depistat de poliţiştii din Pucioasa
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Pucioasa au depistat un bărbat, din Bezdead, pe numele căruia instanţa de judecată a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.
Acesta a fost condamnat de Judecătoria Pucioasa la executarea unei pedepse privative de libertate pentru o perioadă de 2 ani şi 8 luni, pentru comiterea de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.
Cel în cauză a fost arestat şi depus în cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Mărgineni.