lun. dec. 23rd, 2024

staicucatd„Am venit în Dâmbovița pentru a discuta despre stadiul de implementare a proiectelor de modernizare a sistemului de apă și canalizare, un proiect de aproximativ 116 milioane de euro, pe care noi l-am finanțat.

Proiectul este într-un stadiu avansat, dar a suferit de-a lungul timpului întârzieri foarte mari și, deși parte dintre ele au fost recuperate în ultima vreme, mai are niște întârzieri care nu vor putea fi recuperate până la sfârșitul anului.

De aceea, lucrări de aproximativ 30 milioane lei vor trebui finanțate din viitoarea perioadă de programare 2014-2020, prin Programul Operațional Infrastructură Mare. Am analizat stadiul, am încercat să vedem care sunt problemele de care se lovește Compania de Apă ca să putem să-i ajutăm…

Am discutat și despre proiectul de economii la nivelul județului, tot pentru investiții în apă și canal, un proiect de 36 milioane lei care se derulează destul de bine, având în vedere perioada scurtă de implementare.

Am discutat și despre viitorul proiect de investiții în apă și canalizare din Dâmbovița, cu o valoare de aproximativ 144 milioane de euro. Există unele întârzieri din cauza faptului că Operatorul de Apă nu a reușit încă să selecteze compania de consultanță care să pregătească atât aplicația de finanțare pentru proiect, cât și toate documentațiile de atribuire pentru lucrările care se vor efectua.

Am solicitat o implicare mai mare din partea autorităților locale, astfel încât să reușim să accelerăm pregătirea acestui proiect, pentru ca cel târziu la începutul lui 2017 să înceapă lucrările de apă și canalizare în acest județ”, a Cătălin Gheran, declarat directorul general al Autorității de Management pentru POS Mediu.

„Legat de consultanță, s-a stat un an de zile pe analiza ofertelor, pentru că nu există suficientă capacitate tehnică, în sensul larg.

La Compania de Apă nu a existat suficient curaj, suficientă decizie pentru atribuirea acestui contract.

La momentul acesta atribuirea a fost făcută, există 3 contestații, ale celorlalți participanți, care sunt în soluționare la CNSC și ar trebui să avem în zilele următoare o decizie”, a spus Adrian Țuțuianu, președintele CJ Dâmbovița.