lun. dec. 23rd, 2024

uvalahiaCOMUNICAT DE PRESĂ

Universitatea Valahia a încheiat cu succes prima etapă a procesului de admitere

Joi, 30 iulie 2015, s-a finalizat etapa de vară a admiterii la Universitatea Valahia. Pentru cele 34 de specializări de licenţă şi 32 de master au fost repartizate peste 1300 de locuri bugetate. Şi în acest an trendul a fost crescător, numărul de dosare depuse fiind mai mare cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Se confirmă astfel faptul că Universitatea Valahia reprezintă o instituţie modernă de învăţământ superior, care armonizează într-o manieră fericită aspiraţiile de formare profesională ale tinerilor, români şi străini şi cerinţele în permanentă schimbare ale pieţei muncii. O apreciere a efortului depus de cadrele didactice ale universităţii a avut şi ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Cîmpeanu, care într-o vizită recentă la Târgovişte, a declarat că Universitatea Valahia crește încet, dar sigur și ne bucură să vedem că-și consolidează poziția în învățământul superior românesc“. Amintim şi faptul că Universitatea Valahia din Târgovişte, este deţinătoare a calificativului Grad de încredere ridicat“, acordat de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior.

A doua etapă a admiterii va începe în data de 4 septembrie 2015. Tot în această toamnă se va desfăşura şi procesul de admitere pentru studiile doctorale. Începând din acest an, instituţia academică târgovişteană a oferit posibilitatea înscrierii on-line. Opțiunea admiterii on-line s-a dovedit un succes și o recomandăm viitorilor noștri candidați.

Mulțumim pe această cale tuturor acelora care au venit să se alăture comunității academice târgoviștene, alegând Universitatea Valahia pentru a-și construi un viitor.

Rectorul Universităţii Valahia din Târgovişte, conf.univ.dr. Călin Dinu Oros apreciază în mod deosebit munca depusă de comisia de admitere şi de întreaga comunitate academică locală pentru activitatea desfăşurată în procesul de admitere şi urează studenţilor,cadrelor didactice şi personalului nedidactic vacanţă plăcută!

Biroul Imagine şi Relaţii Publice