vin. dec. 27th, 2024

www.mariusbuga.ro_images_rutieristiALEGE VIAŢA! RESPECTĂ REGIMUL LEGAL DE VITEZĂ!

În perioada 06-12 iulie a.c., sub coordonarea de specialitate a Direcţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R., poliţiştii dâmboviţeni au desfăşurat o serie de activităţi pentru reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul nerespectării vitezei, circumscrisă calendarului campaniei „SPEED” al poliţiilor rutiere europene TISPOL.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au constatat 26 de infracţiuni şi au aplicat 1724 de sancţiuni contravenţionale.

Din totalul amenzilor, 1394 au fost pentru încălcarea regimului legal de viteză.

De asemenea, faţă de 15 şoferi a fost dispusă şi măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce după ce au fost surprinşi în timp ce rulau cu o viteză mai mare cu peste 50 de km/h decât limita legală.

Poliţia rutieră recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă, cu viteză adaptată condiţiilor meteo şi de trafic şi să acorde o atenţie sporită pietonilor.

Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!