vin. dec. 27th, 2024

www.mariusbuga.ro_images_padure1Acţiuni pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice

Poliţiştii de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au acţionat pentru depistarea şi sancţionarea delictelor silvice.

În cadrul activităţilor, poliţiştii au aplicat 23 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 25.500 de lei şi au constatat 4 infracţiuni de evaziune fiscală.

De asemenea, au fost confiscaţi 47, 5 mc de material lemnos a cărui provenienţă nu a putut fi justificată.

La acţiuni au participat şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi specialişti de la I.T.M, Garda de Mediu şi Direcţia Silvică.

Exemplu :

În urma controlului efectuat la un agent economic din Târgovişte, poliţiştii au stabilit că în perioada 2013-2015, acesta nu ar fi eveidenţiat în contabilitate toate operaţiunile comerciale derulate, sustrăgându-se astfel de la plata taxelor şi impozitelor aferente.

Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prev. şi ped. de art. 9 alin.1 lit. b din Legea 241/2005.