Acţiune pe linia legalităţii transporturilor de mărfuri, organizată de lucrători din cadrul Poliţiei Comunale Tărtăşeşti În ziua de 25 martie 2011, în intervalul orar 14:00 – 18:00, lucrători din cadrul Poliţiei Comunale Tărtăşeşti, sub coordonarea unui ofiţer din cadrul Poliţiei Oraşului Răcari au organizat şi executat o acţiune pe linia legalităţii transportului de mărfuri. Cu această ocazie, în jurul orelor 16:30, poliţiştii au depistat în trafic, pe DN 7, în interiorul localităţii Tărtăşeşti, pe numitul C. Ion, de 44 de ani, din comuna Mircea Vodă, judeţul Constanţa, în timp ce transporta cu ajutorul unui autocamion, deşeuri de fier vechi. Poliţiştii au procedat la controlul documentelor, ocazie cu care numitul C. Ion a prezentat două avize de însoţire a mărfii, eliberate de societăţi comerciale diferite. Întrucât existau suspiciuni cu privire la provenienţa mărfii, s-a luat măsura indisponibilizării mijlocului de transport, până la definitivarea cercetărilor împreună cu comisari din cadrul Gărzii Financiare. Compartimentul Relaţii Publice