Peste 200 de conducători auto, amendaţi pentru încălcarea regimului legal de viteză
Poliţiştii rutieri au fost prezenţi în stradă, acţionând pe linia prevenirii şi combaterii accidentelor de circulaţie, îndeosebi a celor produse pe fondul vitezei excesive.
În urma abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 248 de sancţiuni contravenţionale.
Din totalul acestora, 202 au fost aplicate conducătorilor auto care rulau cu viteză excesivă.
În cazul a doi dintre şoferii amendaţi, a fost dispusă şi măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule întrucât au fost depistaţi în timp ce rulau cu 50km/h peste viteza legală .
Poliţia rutieră recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă în trafic, atât pentru siguranţa lor cât şi a celorlalţi şi circule cu viteză redusă, adaptată permanent la condiţiile meteo şi de drum .