Acţiune a poliţiştilor specializaţi în investigarea criminalităţii economice
La data de 03 aprilie a.c., în intervalul orar 10:00-13:00, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, în colaborare cu efective de ordine publică, au organizat o acţiune pe linia depistării şi sancţionării ilegalităţilor din domeniul comerţului cu legume-fructe şi produse de panificaţie.
În cadrul acţiunii, au fost aplicate 18 sancţiuni contravenţionale la Legea 12/1991 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, a căror valoare se ridică la 18.500 lei.
De asemenea, au fost confiscate 4.710 kilograme de legume şi fructe, în cuantum de 4.230 lei şi produse de panificaţie, în valoare de 4.460lei, pentru care nu au putut fi prezentate documente justificative de provenienţă.
Totodată, un agent economic este bănuit de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală după ce ar fi înregistrat în contabilitatea societăţii operaţiuni fictive de achiziţie cereale.
La activităţi au participat şi luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale, jandarmi şi reprezentanţi ai D.S.V.S.A şi Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Dâmboviţa.