TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Social

Se cere intervenţia DNA la Găeşti! „Este un caz flagrant de corupţie şi de incompatibilitate”

fanut-costea„Speţa a fost pierdută de primărie în luna mai 2012, după care, foarte rapid, dl primar al PDL de atunci nu a mai făcut, cum era normal, un apel, astfel încât, prin Comisia de Fond Funciar, a fost pusă în posesie persoana respectivă, dar nu în acelaşi loc, ci exact în centrul oraşului: 500 mp în piaţa din zona blocurilor (zona nouă), zonă ultracentrală.

A pus în posesie chiar teren cu trotuar, teren de sub clădirea Cooperaţiei (COOP) şi în plus teren în zona parcului, care aparţine domeniului privat al oraşului.

Este o temă interesantă care este de competenţa DNA. La punerea în posesie persoana care a apărat primăria a fost chiar jurista instituţiei, iar soţul doamnei a fost avocatul părţii adverse, care a şi câştigat.

Mai mult, la unul dintre termene doamna nu s-a prezentat şi dl avocat, recte soţul doamnei, a ţipat invocând faptul că adversarul este nepregătit, aşa că instanţa a rămas în pronunţare.

Este un caz flagrant de corupţie şi de incompatibilitate”, spune Fănuţ Costea, preşedintele PSD Găeşti.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.