lun. dec. 23rd, 2024

www.mariusbuga.ro_images_zepisiLA MULŢI ANI, POLIŢIA ROMÂNĂ !

Mesajul şefului Inspectoratului de Poliţie Dâmboviţa, cu ocazia Zilei Poliţiei Române

Astăzi, 25 martie, aniversarea Poliţiei coincide cu una dintre cele mai însemnate sărbători – BUNA VESTIRE- simbolul creştin al acesteia protejând oamenii, faptele, evenimentele şi destinul Poliţiei.

Actul de înfăptuire al Poliţiei Române Moderne se află în urmă cu 193 de ani, la data de 25 martie 1822, când domnitorul Grigore Dimitrie Ghica îi înmâna Marelui Agă Mihaiţă Filipescu-Şeful Poliţiei din acele timpuri, drapelul cusut cu sigla Steagului Agiei.

De-a lungul celor 193 de ani de existenţă, Poliţia a parcurs numeroase etape de reformare, încununând atât realizări cât şi neîmpliniri.

Cu toţii ne-am asumat responsabilitatea de a fi poliţist, de a deveni parte integrantă a societăţii, aplicând cu devotament şi integritate legea.

Astfel, fiecare dintre noi a contribuit, potrivit competenţelor şi abilităţilor, la formarea acestui edificiu instituţional.

În prezent, poliţia dâmboviţeană este principalul furnizor de ordine şi siguranţă care veghează în permanenţă asupra siguranţei cetăţenilor.

Liniştea comunităţii şi gradul sporit de siguranţă al cetăţenilor se datorează atât eficienţei serviciului poliţienesc, precum şi atitudinii resposabile a comunităţii care a înţeles să adopte o conduită preventivă.

Activităţile întreprinse de poliţişti pe parcursul ultimului an au determinat o diminuare a fenomenului infracţional, nefiind înregistrate evenimente care să destabilizeze grav ordinea şi siguranţa civică.

Suntem constienţi că trebuie să reprezentăm un model de moralitate, onestitate şi altruism pentru toţi membrii societăţii, şi totodată, un real sprijin pentru cei afectaţi de criminalitate sau de orice tendinţă de nerespectare a normelor civice.

Este o onoare pentru noi, cei care purtăm uniforma de poliţist, să beneficiem de încrederea cetăţenilor din judeţ.

În continuare, îi asigurăm de întregul nostru profesionalism în îndeplinirea misiunilor ce ne revin.

La ceas aniversar, doresc să adresez tuturor poliţiştilor din Dâmboviţa multumiri pentru responsabilitatea cu care tratează rigorile acestei profesii şi pentru sacrificiile pe care, adeseori, sunt nevoiţi să le facă.

Totodată, vă doresc multă sănătate, putere de muncă şi succes în activitate.

LA MULŢI ANI !

INSPECTOR ŞEF

Comisar şef de poliţie

ZEPIŞI DANIL