100 de kilograme de peşte, confiscate de poliţiştii din Crevedia
Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Crevedia au oprit în trafic, pentru control, un autoturism condus de un bărbat., de 53 de ani, din Băleni.
În urma controlului autovehiculului, poliţiştii au descoperit cantitatea de 100 de kilograme de peşte proaspăt, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente justificative de provenienţă.
Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de „deţinere, transport, comercializare fără documente legale a peştului, icrelor şi produselor din peşte”, iar peştele a fost ridicat în vederea confiscării.