Nenorocirea a despartit pentru totdeauna o familie din Vulcana Bai, abia intoarsa din strainatate, unde muncea ca sa stranga bani sa-si faca o casa noua. Femeia si-a gasit azi-noapte sotul de 35 de ani prabusit intr-o camera; langa el zacea in aceeasi stare si fiica lor de 9 ani. Numai copila a putut fi salvata, barbatul nu si-a mai revenit. L-a rapus, cred medicii, monoxidul de carbon degajat de soba sau naftalina al carei miros se simtea in toata locuinta. Sotia victimei isi aminteste ca era aproape de miezul noptii, cand a iesit din baie. In camera alaturata, si-a gasit sotul si fetita inconstienti. Cu ultimele puteri, inainte sa lesine, femeia a reusit sa-si alerteze soacra si aceasta a cerut ajutorul ambulantei. Anchetatorii nu exclud nici ipoteza ca naftalina aflata in cantitate mare in locuinta sa fi provocat moartea barbatului. Pe sotie si fiica sa, medicii le-au stabilizat; amandoua au ramas insa internate.