lun. dec. 23rd, 2024

www.mariusbuga.ro_images_aiorga2Percheziţii la persoane bănuite de sustragerea de combustibil

În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti desfăşoară patru percheziţii pe raza localităţilor Crovu şi Ungureni, la persoane bănuite de comiterea a 14  infracţiuni de furt calificat.

Din cercetări a reieşit că în perioada  2014-2015, cei patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 26 şi 51 de ani, ar fi sustras combustibil din rezervoarele vehiculelor parcate pe Autostrada Bucureşti-Piteşti.

Până în prezent, la domiciliile bănuiţilor au fost descoperite 1300 de litri de motorină, a cărei provenienţă nu a putut fi justificată şi mai multe bunuri folosite la comiterea de infracţiuni (telefoane mobile, recipiente din plastic).

De asemenea, în cursul nopţii de 10/11 martie 2015, poliţiştii găeşteni i-au surprins în flagrant pe bănuiţi în timp ce sustrăgeau 240 de litri de motorină din rezervorul unui tir staţionat pe Autostrada A1.

Pentru imobilizarea bănuiţilor, poliţiştii au folosit armamentul din dotare, fără a exista victime.

Şapte persoane vor fi conduse la sediul Poliţiei Oraşului Găeşti pentru audieri şi luarea măsurilor legale ce se impun.

 

Acţiune a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R