mar. dec. 24th, 2024

drump2„Pe acest drum se derulează un proiect prin Compania Naţională de Investiţii «Reabilitare şi extindere parţială a reţelelor de apă şi canalizare în oraşul Pucioasa» şi «Sistem integrat de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare a staţiilor de epurare a apelor uzate în localităţi cu o populaţie de până la 50.000 locuitori».

Au fost divergenţe între constructor, RICO SRL, Consiliul Local Pucioasa, SDN Dâmboviţa şi Compania Naţională de Drumuri. Într-un final s-a elaborat de către CND un aviz de spargere pe zona părţii carosabile.

De ce au fost neînţelegeri? Avizul iniţial prevedea spargerea trotuarelor, numai că în momentul când s-a trecut la a se verifica pe teren ce este pe trotuarele acelea, s-a ajuns la concluzia că nu se poate pune acolo canalizarea, pentru că este vorba despre o săpătură de 6 metri adâncime.

Până acum, indiferent cât de supăraţi am fi noi, nu se putea face nicio lucrare din cauza stării vremii. Există şi un act normativ în vigoare care spune că numai după data de 15 martir se pot efectua lucrări pe drumurile publice. Am făcut solicitare scrisă la CNADNR şi la Inspectoratul General de Poliţie să ne aprobe derogatoriul de la norma legală.

Am stabilit ca până pe 20 martie cei 1300 metri liniari unde canalizarea a fost introdusă să fie aduşi în situaţia de a putea fi asfaltaţi, adică adăugat balast, piatră, compozit şi tasat corespunzător în aşa fel încât să se circule în condiţii bune. Pe 20 martie 2015, am stabilit că lucrarea aceasta va fi finalizată, iar până pe 25-30 aprilie se vor efectua lucrările pe cei 280 de metri liniari rămaşi de executat.

La sfârşitul lunii mai estimăm că lucrarea va fi finalizată şi undeva în luna iunie să se facă de către constructor reparaţiile. Până la sfârşitul anului, conform solicitării anterioare, vom face o lucrare mai complexă, vom turna covor de asfalt pe toată lungimea de drum naţional, de la intrarea în Pucioasa până la ieşire, în aşa fel încât să se poată circula în condiţii normale”, spune Adrian Ţuţuianu, preşedintele Consiliul Judeţean Dâmboviţa.