lun. dec. 23rd, 2024

vanatoareInfracţiune la regimul armelor şi muniţiilor, reţinută în sarcina unui bărbat din Pietroşiţa

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Fieni au organizat o acţiune pe linia verificării respectării prevederilor legale privind armele şi muniţiile.

Poliţiştii au descoperit la domiciliul unui bărbat, de 65 de ani, din Pietroşiţa, o armă de vânătoare şi 13 cartuşe de calibru 16 mm.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că valabilitatea permisului de port armă era expirată din anul 2008, iar cartuşele erau deţinute ilegal.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „deţinere, portul, confecţionarea, precum şi orice operaţiune privind circulaţia armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcţionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept” şi „nedepunerea armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă”.

Poliţia dâmboviţeană atrage atenţia deţinătorilor legali de arme letale şi neletale supuse autorizării cu privire la obligativitatea prelungirii valabilităţii permisului de armă:

În conformitate cu prevederile Legii 295/2004, persoanele deţinătoare legale de arme letale şi neletale supuse autorizării au obligaţia de a se prezenta la sediul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, în vederea prelungirii valabilităţii permisului de armă, înainte de expirarea acestuia.

Potrivit normelor legale, permisul de armã are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculeazã de la data eliberării sau, după caz, de la data ultimei prelungiri.

Pentru prelungirea valabilitãţii permisului de armă,titularul acestuia este obligat sã se prezinte înainte de împlinirea termenului la structura de poliţie competentă în a cărei rază de competenţă teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa cu armele înscrise în permis, precum şi cu următoarele documente:

– Fişă medicală;

– Cazier judiciar;

– Avizul psihologic;

– O fotografie color 3×4 cm;

– Copie xerox C.I.;

– Copie xerox permis de arma;

– Copie xerox permis de vânătoare.