lun. dec. 23rd, 2024

www.mariusbuga.ro_images_isuÎn fiecare an, pe 28 februarie, aniversăm Ziua Protecţiei Civile din România.

În data de 28 februarie 1933, Regele Carol al II-lea al României, prin Înaltul Decret Regal nr.468, aproba „Regulamentul Apărării Pasive contra Atacurilor Aeriene”, acesta reprezentând “actul de naştere” al Protectiei Civile din România.

Aniversarea a 82 de ani de la atestarea documentară a Protecţiei Civile în România ne oferă prilejul rememorării faptelor de eroism ale cadrelor din structurile de Protecţie Civilă care, de-a lungul anilor, prin misiunile desfăşurate pentru salvarea cetăţenilor ameninţaţi de conflicte militare, calamităţi naturale şi alte catastrofe au făcut ca numărul victimelor umane şi a pagubelor materiale să fie cât mai mic posibil.

De la Apărarea Pasivă la Protecţia Civilă.

Conceptul de protecţie civilă a evoluat de la “apărare pasivă” la “apărare locală antiaeriană” în 1952 (prin decretul nr.24 din 17 ianuarie 1952), apoi apărarea locală antiaeriană îşi schimbă denumirea în apărare civilă în anul 1978, iar în anul 1994 apare în mod oficial denumirea de “protecţia civilă” (în Legea apărării naţionale nr.45 din 01 iulie 1994).

În octombrie 1996, se aprobă Legea protecţiei civile în care sunt stipulate atribuţiile acestor structuri.

În prezent, Protecţia Civilă este reglementată prin Legea nr.481 din 2004. PROTECŢIA CIVILĂeste o componentă a sistemului securităţii naţionale în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.

Astăzi, atribuţiile protecţiei civile sunt îndeplinite de către Inspectoratul General şi inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă şi constau în: identificarea riscurilor existente în diferite zone; informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă şi regulile de comportare; organizarea intervenţiei în situaţii de urgenţă; alarmarea populaţiei despre iminenţa pericolului; înlăturarea efectelor negative ale dezastrelor şi asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate, etc.

La 82 de ani de existenţă, protecţia civilă se prezintă ca o structură modernă, flexibilă, la nivelul standardelor europene, menită să asigure un climat de încredere şi siguranţă populaţiei, fiind permanent în slujba comunităţii.

Cu ocazia acestui eveniment, în perioada 23-27 februarie 2015, între orele 10:00 – 14:00, se va organiza “Ziua Porţilor Deschise”, atât la sediul inspectoratului (Detaşamentul Târgovişte), cât şi în toate subunităţile din judeţ (Detaşamentul Pucioasa, Garda Fieni, Detaşamentul Moreni, Garda Corneşti, Detaşamentul Titu, Garda Răcari, Detaşamentul Găeşti, Garda Vişina, Garda Potlogi şi Garda Voineşti).

În cursul zilei de vineri – 27 februarie 2015, în Piaţa Mihai Viteazul şi Piaţa Tricolorului din mun.Târgovişte se vor organiza puncte de informare preventivă. Cu această ocazie se vor desfăşura activităţi de informare preventivă a cetăţenilor privind riscurile generatoare ale unor situaţii de urgenţă, măsuri de prevenire a acestora şi reguli de comportare în momentul producerii unor situaţii de urgenţă, iar vizitatorii vor primi diverse materiale informative (broşuri şi pliante). În Piaţa Mihai Viteazul va fi organizată şi o expoziţie cu tehnică de intervenţie, unde va fi expusă tehnică şi echipamente utilizate pentru diferite tipuri de intervenţie.

Scopul acestor activităţi este ca populaţia, în a cărei slujbă suntem 24 de ore din 24, să fie mai aproape de noi, cunoscându-ne condiţiile în care lucrăm, misiunile pe care le desfăşurăm în folosul comunităţii pentru apărarea vieţii cetăţenilor, a bunurilor şi a mediului şi de a conştientiza faptul că este mult mai uşor să prevină unele evenimente, decât să acţioneze pentru înlăturarea lor, o populaţie bine pregătită şi informată reacţionând cât mai corect în cazul producerii unei situaţii de urgenţă.

Ziua Protecţiei Civile ne oferă plăcutul prilej de a transmite întregului personal care acţionează sub deviza “cu viaţa mea apăr viaţa” cele mai calde urări de sănătate, fericire, putere de muncă şi succes în îndeplinirea nobilelor misiuni.

LA MULŢI ANI !”

COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE