lun. dec. 23rd, 2024

Jandarmii MontaniPatru turişti aflaţi în dificultate, în Masivul Montan Bucegi a fost sprijinită de jandarmii montani.

În urma unei solicitări telefonice, jandarmii din cadrul Postului Montan Ordine Publică Zănoaga au intervenit pe DJ 714 Moroeni-Peştera din Masivul Montan Bucegi, în sprijinul unor persoane care se aflau în dificultate.

Turiștii au plecat cu autoturismul din Bucureşti și intenționau să ajungă la un loc de cazare din zona Peştera. La un moment dat, în zona Orzea, la aproximativ 500 metri de Cabana Roşie nu au mai putut continua deplasarea, din cauza echipării necorespunzătoare a autovehiculului şi a stratului de gheaţă format pe drumul principal.

În urma acțiunii jandarmilor montani, cei patru turiști, trei din Municipiul Bucureşti şi unul din judeţul Maramureş, au fost sprijinți să deblocheze autovehiculul și au fost însoțiți în condiții de siguranță până în zona Peştera, în prezent fiind în afara oricărui pericol.

***

Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă  112” sau numerele de telefon 0749.034639 / 0749.058037 pentru a solicita sprijinul imediat al jandarmilor montani.

Totodată, pentru evitarea situaţiilor nedorite, Jandarmeria Montană recomandă turiștilor să ţină cont de următoarele:

–                      să consulte prognoza meteorologică înainte de a pleca în călătorie;

–                      să aibă echipament adecvat zonei de munte, lanternă, rucsac şi trusă de prim ajutor, sac de dormit;

–                      să aibă autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă;

–                      să folosească drumurile deschise circulației;

–                      să solicite sprijinul Jandarmeriei Montane specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor şi locul unde sunt persoanele aflate în dificultate.

 

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

AL I.J.J. DÂMBOVIŢA