Dum. dec. 22nd, 2024

În ziua de 17.12.2009, în jurul orei 05:15, lucrătorii Poliţiei Municipiului Târgovişte au fost sesizaţi de către M. Alexandra, angajata unei societăţi comerciale de pe raza municipiului Târgovişte, că reprezentanţii unei societăţi concurente ridică, în mod abuziv, aparatele de jocuri de noroc. La faţa locului s-a deplasat o echipă de poliţişti care, în urma primelor verificări efectuate, a constatat că aparatele ce constituie obiectul litigiului sunt proprietatea unei societăţi din municipiul Bucureşti, fiind închiriate de către o societate comercială din municipiul Târgovişte. Întrucât aceasta nu a respectat înţelegerea privind plata chiriei, reprezentanţii societăţii bucureştene au procedat la ridicarea aparatelor electronice, cu înştiinţarea prealabilă a societăţii dâmboviţene, fără a solicita sprijinul unui executor judecătoresc, depăşind astfel limitele înţelegerii contractuale iniţiale. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări, urmând ca la finalizarea acestora, să se propună soluţie legală. Cu stimă, Biroul de Presă