Miercuri, 16 decembrie 2009, un echipaj de jandarmerie care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, în special a sustragerilor de material feros, pe raza localităţii Colanu, în zona haldei de zgură a depistat doi bărbaţi care sustrăgeau deşeuri din fier de diferite forme. În urma verificărilor efectuate de către cadrele de jandarmerie, s-a stabilit că P. Adrian, în vârstă de 18 ani şi P. Ionuţ, în vârstă de 22 ani, intenţionau să trasporte materialul feros cu ajutorul unor atelaje hipo la un centru de colectare, pentru a le valorifica în interes personal. Ca urmare, persoanele în cauză sunt cercetate sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de furt calificat, fiind întocmite acte procedurale premergătoare, soluţia legală urmând să fie dată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte. COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE AL IJJ DÂMBOVIŢA