Buletin Informativ – 17.12.2009 Statistica ultimilor ani indică faptul că în această perioadă rece, majoritatea incendiilor care s-au manifestat la gospodăriile populaţiei au fost cauzate de exploatarea sistemelor de încălzire locală (sobele cu sau fără acumulare de căldură) cu defecţiuni, nesupravegheate sau având coşuri de fum deteriorate, necurăţate de funingine sau neprotejate termic faţă de materialele combustibile din structura construcţiilor, precum şi utilizarea instalaţiilor şi aparatelor electrice cu improvizaţii şi defecţiuni. În urma acestor incendii, anual în ţară şi în judeţ cad numeroase victime (decedaţi, arşi, asfixiaţi, răniţi), atât din rândul adulţilor cât şi din rândul copiilor. Având în vedere solicitarea mai intensă în anotimpul friguros a instalaţiilor şi aparatelor electrice, în special a celor pentru încălzire, în vederea preîntâmpinării izbucnirii unor evenimente nedorite, reamintim cetăţenilor câteva reguli şi măsuri ce trebuiesc respectate în această perioadă: – sobele şi coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, curăţate, şi reparate de persoane specializate şi autorizate; – se interzice utilizarea sobelor şi coşurilor de fum defecte sau fisurate; – se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului, cu lungime mare şi coturi multe, montate pe lângă şi pe pereţii combustibili, în apropierea materialelor ori altor obiecte de uz casnic; – în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lui sunt amplasate materiale combustibile; – este interzisă depozitarea de materiale lemnoase, furaje sau alte materiale combustibile ori inflamabile în podurile clădirilor; – se interzice uscarea lemnelor pe sobele metalice, uscarea rufelor pe cuptorul sobei şi lăsarea nesupravegheată a focului; – focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor; – evitarea supraîncălzirii sobelor, acestea putând aprinde obiectele din apropiere, din cauza căldurii radiate; – înainte de culcare nu se va încarca soba cu lemne, iar pe timpul nopţii nu se va lasa arzătorul aprins la sobele cu gaze naturale; – amplasaţi în faţa sobelor cu lemne o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a jarului sau lemnelor aprinse, care ar putea determina incendierea materialelor combustibile cu care acestea ar veni în contact; – cenuşa şi jăratecul vor fi depozitate în gropi speciale, stingându-se cu apă; – se interzice folosirea buteliilor cu gaze lichefiate fără regulatori (ceasuri) de presiune, cu garnituri deteriorate sau cu furtun de cauciuc fisurat; – se interzice cu desăvârşire încercarea cu flacără a etanşeităţii buteliei de gaze lichefiate sau a instalaţiei de gaze naturale. Verificarea se face numai cu emulsie de apă cu săpun; – la aprinderea focului la aragaz sau sobe alimentate cu gaze naturale se aeriseşte camera, după care întotdeauna se aprinde mai întâi chibritul şi apoi se manevrează robinetul de alimentare cu gaz; – se interzice utilizarea reşourilor electrice improvizate şi a instalaţiilor electrice cu improvizaţii şi defecţiuni (prize defecte, siguranţe necalibrate în tablourile electrice, cabluri electrice defecte sau neizolate corespunzător faţă de materialele combustibile, etc.); – nu trageţi de cablu pentru debranşarea unui aparat electric de la sursa de energie. Acesta se poate deteriora, devenind o sursa de incendiu; – evitaţi folosirea prizelor multiple, în special a celor de calitate îndoielnică, adeseori suprasolicitate. Acestea se supraîncălzesc şi există riscul producerii unui incendiu; – se interzice folosirea afumătoarelor improvizate sau amplasarea acestora în şuri, magazii, sub şoproane ori lângă materiale combustibile; – afumătoarele se vor amplasa independent de celelalte construcţii din gospodărie; – afumătoarele se vor confecţiona din zidării de cărămidă şi materiale incombustibile. În scopul prevenirii incendiilor provocate de copii – pe care frigul îi va ţine mai mult pe lângă şi în casă – se vor respecta următoarele: – păstraţi chibriturile, brichetele şi alte surse de foc în locuri în care copii nu au acces; – înlăturaţi orice curiozitate a copiilor în legătură cu focul, explicându-le cu răbdare pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viaţa lor; – nu lăsaţi copiii singuri în casă cu sobe, plite, radiatoare şi/sau aparate electrice aflate în funcţiune. În această perioadă instituţiile şi operatorii economici trebuie să respecte următoarele măsuri pentru asigurarea prevenirii şi stingerii incendiilor: – verificarea instalaţiilor de încălzire, repararea şi curăţarea sobelor şi coşurilor pentru evacuarea fumului; – instruirea persoanelor care răspund de aprinderea şi stingerea focurilor; – verificarea stingătoarelor (de toate tipurile), şi protejarea acestora împotriva îngheţului; – verificarea instalaţiilor de alimentare şi stingere cu apă şi protejarea lor împotriva îngheţului; – căile de acces/evacuare în clădiri, precum şi drumurile de acces la sursele de alimentare cu apă a autospecialelor de intervenţie, se vor menţine în permanenţă libere, fără a fi blocate sau înzăpezite. NU UITAŢI! – „PAZA BUNĂ TRECE PRIMEJDIA REA”. Compartiment Informare şi Relaţii Publice.