vin. dec. 27th, 2024

sock.ro_images_pistol1Un tânăr este cercetat de poliţişti pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au organizat o acţiune pe linia depistării persoanelor care deţin arme şi muniţii în mod ilegal.

În urma verificărilor efectuate la domiciliul unui tânăr, de 24 de ani, din Bucşani, poliţiştii au descoperit o armă cu aer comprimat, pentru care acesta nu deţinea documente justificative de provenienţă sau autorizaţie.

Din declaraţiile bărbatului, a reieşit că arma a fost achiziţionată din Germania în cursul lunii decembrie 2014, fiind livrată în ţară prin intermediului unei firme de transport bagaje.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub spectul comiterii infracţiunilor de „deţinere sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării” şi „introducerea în sau scoaterea din ţară, fără drept, de arme, muniţii, materiale explozibile, droguri, precursori, materiale nucleare sau alte substanţe radioactive, substanţe toxice, deşeuri, reziduuri ori materiale chimice periculoase”, iar puşca a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor.