mar. dec. 24th, 2024

avicolaUrban Titu a încheiat printr-o înfrângere ultimul meci de pregătire dinaintea cantonamentului centralizat. Într-un joc susţinut la baza sportivă de la Hagioaica, pe un teren plin de zăpadă, echipa lui Cristian Bădoiu a cedat în faţa Avicolei Tărtăşeşti, cu scorul de 4-2 (2-0). La fel ca în primele amicale, rezultatul final al partidei nu a contat pentru gruparea din Titu.

Scopul jocului cu reprezentanta Ligii a 4-a a fost unul de verificare al jucătorilor ajunşi în probe şi pregătiri. Astfel, pentru înfruntarea cu Avicola, staff-ul tehnic al Urbanului a dorit să vadă la lucru numai puţin de 12 jucători noi.

Cele două reuşite ale formaţiei din Titu au venit în actul secund al jocului, din partea lui C. Neguţ şi R. Dobre. În ceea ce priveşte golurile Avicolei, acestea au fost semnate de C. Calofir (2), C. Constantin şi Coman. Pentru întâlnirea cu Tărtăşeşti, Bădoiu a utilizat un „11” alcătuit din Gheţu – A. Valică (Şc. Euro-Africa), Dogaru (Sport Team Bucureşti), I. Marin (Şc. Euro-Africa), Mirescu – Corbu, Dicu, Feraru (Fortuna 2 Câmpina), A. Drăgan (SCM Piteşti) – R. Cârstea (ACS Berceni), Constantinescu (FCM Târgovişte), iar pe parcurs, tehnicianul a mai apelat la M. Mihai – Tuţă, A. Neguţ (Voinţa Pierşinari), Anghel (Concordia 2 Chiajna), R. Dobre (Progresul Mătăsaru), Rădescu, C. Neguţ, Nedelcu, Voicu (Urban 2), Şerbănescu (Urban 2) şi Militaru.

Dintre jucătorii ajunşi în pregătiri, R. Cârstea, Constantinescu şi R. Dobre au convins din plin conducerea tehnică a Urbanului. Mâine, la ora 13.00, componenţii de pe „Orăşenesc” vor pleca la Căciulata, pentru a efectua stagiul centralizat de pregătire, programat în perioada 8-14 februarie. Următorul amical pentru Urban va fi pe 21 februarie, în compania lui FC Olt Slatina, de la ora 11.00, pe terenul divizionarei B oltene.

Militaru, aventură încheiată la Titu

La finalul meciului cu Avicola, Urban s-a despărţit de fundaşul Andrei Militaru. Apărătorul venit în vară de la Concordia 2 Chiajna a ajuns la o înţelegere cu oficialii clubului  privind încetarea înţelegerii contractuale. Militaru a evoluat pentru echipa din Titu, în turul campionatului, în doua meciuri şi a bifat doar 32 de minute pe teren. ACS Urban îi mulţumeşte fundaşului pentru efortul depus pe „Orăşenesc” şi îi doreşte mult succes în continuare.