mar. dec. 24th, 2024

rardŞTIRE DE PRESĂ

Starea tehnică a autovehiculelor, verificată de poliţiştii din Pucioasa

Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Oraşului Pucioasa, împreună cu reprezentanţi din cadrul R.A.R., au acţionat pentru reducerea riscului rutier, prcum şi pentru depistarea autovehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic.

Astfel, au fost oprite în trafic, pentru control, 44 de autovehicule, fiind aplicate 37 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 11 000 de lei.

6 conducători auto au fost amendaţi pentru exces de viteză, iar alţi 7 pentru conducerea pe drumurile publice a unor autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice, fiindu-le retrase şi certificatele de înmatriculare.

De asemenea, altor doi conducători auto le-au fost reţinute permisele de conducere, în urma constatării unor defecţiuni tehnice la sistemul de direcţie al autovehiculelor.

www.mariusbuga.ro_images_impaduririDelictele silvice, în atenţia poliţiştilor dâmboviţeni

Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Tătărani, au surprins trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 27 şi 48 de ani, toţi din localitate, în timp ce tăiau arbori dintr-o pădure situată pe raza satului Căprioru, în scopul sustragerii.

Cei trei au fost sancţionaţi contravenţional conform Legii 171/2010, cu amendă în valoare de 3 000 de lei.

De asemenea, alţi doi bărbaţi, de 27 şi 35 de ani, au fost depistaţi de poliţiştii din Fieni în timp ce transportau cu două atelaje hipo cantitatea de 3 mc de material lemnos, pentru care nu au putut prezenta documente justificative de provenienţă şi transport.

Poliţiştii au procedat la sancţionarea contravenţională a acestora în conformitate cu Legea 171/2010, iar întreaga cantitate de material lemnos a fost ridicată în vederea confiscării.