Acţiune a poliţiştilor dâmboviţeni pe linia verificării asigurării cu sisteme de pază În noaptea de 14/15 februarie 2011, între orele 22.00-06.00, lucrători din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Compartimentul Sisteme de pază, au organizat şi executat o acţiune pe linia verificării modului de asigurare cu pază a obiectivelor situate pe raza municipiilor Târgovişte şi Moreni, precum si a comunelor arondate acestora, respectiv: staţii de distribuţie carburanţi, instituţii publice, unităţi economice industriale. Cu această ocazie au fost verificate 16 obiective, 21 de agenţi de pază, fiind aplicate un număr de 8 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4900 lei. Potrivit Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor valorilor si protecţia persoanelor: – Paza si protecţia sunt activităţi desfăşurate cu forţe şi mijloace specifice, în scopul asigurării siguranţei obiectivelor, bunurilor si valorilor împotriva oricăror acţiuni ilicite care lezează dreptul de proprietate, precum si a protejării persoanelor împotriva oricăror acte ostile (art.1). – Paza si protecţia se realizează cu forţe si mijloace militare sau civile, de către instituţii specializate ale autorităţii administraţiei publice, sau în regim privat de către proprietarii sau deţinătorii obiectivelor, bunurilor sau valorilor, precum şi de către societăţi specializate de pază si protecţie (art.2). – Societăţile comerciale, indiferent de natura capitalului social, precum şi alte organizaţii care deţin bunuri ori valori cu orice titlu, sunt obligate să asigure paza acestora (art.2). – Conducătorii acestor unităţi, cu sprijinul de specialitate al poliţiei, stabilesc modalităţile concrete de organizare si executare a pazei cu forţe proprii sau cu societăţi specializate (art.3). – Răspunderea pentru luarea măsurilor de asigurare a pazei bunurilor şi valorilor deţinute cu orice titlu revine conducătorilor de unităţi.(art.4) – În orice unitate paza se organizează şi se efectuează potrivit planului de paza întocmit de unitatea ale cărei bunuri sau valori se păzesc, cu avizul de specialitate al politiei (art.5). COMPARTIMENTUL DE RELATII PUBLICE